Orașul Copiilor logo
Exploratoriu -"muzeul copiilor"

Exploratoriu -"muzeul copiilor"

Exploratoriu este un proiect realizat din fonduri europene, situat în spațiul fostului Garden Center Magnolia din Apahida, in stanga soselei care duce de la Cluj-Napoca la Campenesti. Muzeul interactiv reprezintă cel mai mare proiect de acest tip in țară, dispunând de o suprafață de 700 de metri pătrați.

"Muzeul pentru copii" este un loc de joaca interactiv, adresat în principal copiilor cu vârste intre 1 an și 10 ani, fiind în același timp un loc în care si adulții pot interacționa cu interes cu exponatele si pot participa la activitățile oferite in Exploratoriu.

Exploratoriu se bazează pe conceptul de muzeu dedicat copiilor, introdus in Statele Unite la sfarsitul secolului XIX. Spre deosebire de muzeele tradiționale, muzeul copiilor oferă exponate interactive, concepute tocmai pentru a fi manipulate, oferind copiilor diferite ocazii pentru  învățare informala, de la legile fizice si pana la notele muzicale. Fiecare exponat poate fi explorat liber, atât de către copii, cât și de către adulți, unele exponate încurajând colaborarea si munca in echipa

Este recomandată însoțirea copiilor de  către adulți pe toata durata șederii in Exploratoriu, personalul muzeului având rolul de a demonstra unele jocuri si pentru a oferi informații și nu de a supraveghea copiii.

Proiectul a apărut din dorința coordonatoarei proiectului, Ioana Sbarcea, președinta Fundației Doctrina, de a face ceva si in partea cealaltă a Clujului, pentru cei din Apahida, Jucu, Gherla sau Dej. Fundația are sediul în Florești și a fost implicată în proiecte educaționale si în proiecte POSDRU, cu fonduri europene. În cadrul muzeului pentru copii, Fundația Doctrina  e partenera  municipiului Sebes, care este beneficiarul proiectului, în cadrul acestui parteneriat fiind înființate trei structuri de economie sociala, una dintre acestea fiind acest spațiu de joaca. (http://www.ziardecluj.ro/raiul-copiilor-se-deschide-curand-la-apahida-exploratoriu-muzeul-copiilor)

La acest proiect au contribuit de asemenea Mircea Rusu, fost Service Manager la SC Autoworld SRL și la Evanston Subaru (https://www.linkedin.com/pub/mircea-rusu/15/b16/909 )și Isuzu și Anca Rusu, agent de relații cu publicul la Transylvania College.

Exploratoriu - muzeul copiilor va asteapta cu drag la explorat!

 

 

Zone de explorare

Jocuri de rol

- de-a medicul veterinar

- de-a familia

- micii bucătari

- pe șantier

- la magazin

- micii actori

 

Micii artiști

- mozaic cu lumini 

- pictura pe sticla

- micii compozitori

 

Micii fizicieni

- refracție

- electrostatica

- inerție

- efectul Bernoulli

- magnetism

 

Sus, jos și de-a dura

- labirint

- viteza pe serpentina

Tiny Tots

- spațiu dedicat copiilor cu vârste pana la 2 ani

 

Tarife:

- 30 lei/copil, acces nelimitat

- 18 lei începând cu al treilea copil al familiei

- 12 lei/adult

- pachet familie: 75 lei - (2 adulți + 2 copii, parintii si copiii trebuie sa faca parte din aceiasi familie)

- tarif de grup: 25 lei/copil pentru vizite de la grădinițe sau scoli, min. 10 copii - însoțitorul grupului are acces gratuit

 

Petreceri copii

Tarif:

- 720 lei pana la 15 copii 

- 25 lei/copil, începând cu al 16-lea invitat

Prețul include:

- accesul (neexclusiv) in toate centrele de activitate pe durata a 3 ore

- sala de petreceri rezervata exclusiv grupului (pe durata a 3 ore, in limita programului de funcționare)

- invitații digitale si tiparite

- pahare

- farfurii

- șervetele festive

Părinții sărbătoritului aduc tortul, gustările și băuturile pentru copii si părinți.

 

Începând cu data de 9 ianuarie 2017 programul este:

Luni-joi: Exploratoriul este deschis doar dacă sunt rezervate petreceri sau grupuri organizate de la școli sau grădinițe. Pentru a face o rezervare, sau pentru a verifica programul zilei în care doriți să ne vizitați vă rugăm să sunați la 0745.297.465 sau să urmariți pagina noastră de Facebook.

Vineri: 16:00 - 20:00 (Exploratoriul poate fi rezervat si dimineața, pentru grupuri organizate de la școli sau grădinițe).

Sâmbătă 10:00 - 21:00 

Duminică: 10:00 - 20:00

 

Locație: Apahida, înainte de intrarea in Câmpenești, pe stânga, pe direcția de mers înspre Dej

 

 

 

Scris la: 2017-01-06 19:24:10


Exploratoriu -"muzeul copiilor" Exploratoriu -"muzeul copiilor"
Adresa: Strada Libertatii 345
Apahida
Cluj
Telefon:0745 297 465 sau 0743 184 484
Email: Email: contact@exploratoriu.com
Site: http://www.exploratoriu.com/
Facebook: https://www.facebook.com/explorat...
Varste: intre 1 an si 10 ani