Orașul Copiilor logo
PsyLife Clinic

PsyLife Clinic

 

Clinica PsyLife este alcatuită dintr-o echipă de psihologi și psihoterapeuti specializați în psihoterapie și psihologie clinică, oferind o gamă largă de servicii, atât individuale, cât și de grup.

Colaboratorii au un nivel înalt de pregătire și sunt specializați în arii diverse, în domenii care țin de partea de dezvoltare, precum și probleme emoționale și comportamentale.

Acest proiect a fost inițial demarat de către psihologii Raluca Anton și Adela Moldovan, urmând ca ulterior să existe colaborari și cu psihologi din exterior.

 

Cursuri

PsyLife Clinic oferă cursuri de dezvoltare personală pentru copii, organizate pe trei grupe de vârstă, 4-6 ani, 7-10 ani și 11-14 ani, susținute de psihoterapeuți specialiști în psihologie cognitiv-comportamentală. 

 

Dezvoltare emoțională

Obiectivul cursului este de a-i învăța pe copii care sunt emoțiile cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi, cum apar emoțiile, de ce oamenii reacționează diferit și de ce anumite emoții ne ajută să rezolvăm o problemă, iar altele ne împiedică. Cursul stimulează dezvoltarea capacității de empatie reușind să înțeleagă rolul emoțiilor atât atunci când este vorba despre ei, cât și despre ceilalți.  Prin intermediul jocului, desenelor, filmulețelor și poveștilor, copiilor le sunt explicate conceptele principale, care sunt abordate în funcție de vârsta și nivelul de dezvoltare al celor mici. La sfârșitul cursului este organizată o excursie de câteva ore în natură, lângă pădurea Făget, în timpul căreia copiii vor învăța lucruri noi despre natura prin experiență directa, povesti si jocuri educative si prin interacțiunea cu diferite animale.

 

Școala naturii

Este un curs educativ susținut de psihoterapeuți împreună cu colaboratorii de la Asociația Descoperă Natura ce are drept obiectiv facilitarea cunoașterii și înțelegerii naturii de către copii, ca premisă pentru cunoașterea lumii și a societății în care trăiesc. Cei mici învață să fie responsabili  față de natură și să o respecte, descoperind, prin experiență directă, cu ajutorul simțurilor tainele naturii. Cursul dezvoltă de asemenea abilitățile de muncă în echipă și rezolvare de probleme, crescându-le autonomia, încrederea în ei și îmbunătățindu-le interacțiunile sociale. 

 

Cum ne comportăm adecvat?

Cursul are drept obiectiv principal ajutarea copiilor de a descoperi importanța și avantajele  pe care un comportament adecvat le are in relația cu cei din jur. Copii vor dobândi un control sporit reacțiilor comportamentale nepotrivite, descoperind în același timp, metode noi și eficiente de a reacționa în diverse situații. Cursul oferă copiilor ocazia dezvoltării empatiei, înțelegând cum reacționează cei din jur la felul în care cei mici se poartă cu ei și de ce reacționează așa. Copiii învață de asemenea să refuze pe cineva fără a jigni (dezvoltarea asertivității), cum  să pună problema atunci când doresc să ceară ceva (dezvoltarea abilităților de negociere) și de ce agresivitatea nu este niciodată o soluție, dobândind abilitați de rezolvare eficienta a problemelor. La toate acestea se adaugă familiarizarea cu bunele maniere, adaptate la societatea de azi

 

 Învață să mănânci sănătos

Cursul de alimentație sănătoasă le oferă celor mici ocazia de a înveța să ia cele mai bune decizii în ceea ce privește acest aspect important al vieții cotidiene. Copii vor învăța să ă distingă între ceea ce este natural și sănătos și ceea ce trebuie evitat când dorim să avem o alimentație sănătoasă, însușindu-și, de asemenea informații despre ce înseamnă un comportament alimentar sănătos, de ce este important să mâncatul regulat și de ce nu tot ceea ce este colorat și frumos ambalat este bun pentru organism. Cursul dezvoltă capacitatea copiilor de a conștientiza consecințele mâncatului nesănătos și de a învăța cum să aleagă o gustare care să le ofere nutrienții necesari, fără a le pune sănătatea în pericol.  

 

Educație sexuală

Cursul are drept obiectiv principal formarea unei atitudini potrivite și sănătoase față de ceea ce înseamnă sexualitate umană. Psihoterapeuții centrului PsyLife doresc prin acest curs să ajute copiii să își dezvolte abilitatea de a distinge între informațiile utile și cele eronate legate de acest subiect cu care tinerii intră în contact. Cursul abordează teme precum diferențele între femei și bărbați, fiziologia și menținerea sănătății aparatului reproducător, de ce este important ca lucrurile să se întâmple la timpul lor, ce înseamnă un comportament sexual sănătos, rolul iubirii și importanța menținerii autonomiei în decizii.

Servicii psihologice pentru familie

Familie

Clinica psylife oferă ședințe individuale în cadrul căreia sunt abordate probleme legate de familie al căror scop este de a învăța împreună cu întreaga familie cum se construiesc relații armonioase cu copiii, partenerul sau partenera de viață și cu părinții. Sunt de asemenea organizate în mod periodic grupuri tematice si cursuri pe teme legate de familie.  

 

Sarcină

Psylife pune la dispoziția viitoarelor mămici ședințe de consiliere psihologică în legătură cu diverse aspecte legate de sarcină. Serviciile oferite sunt următoarele:

 Prevenția problemelor emoționale in sarcina si post-partum (de ex. depresia pre si post- partum, anxietatea pre si post-partum)

 Ședințele oferă ocazia realizării unor analize" din punct de vedere psihologic / emoțional cu scopul de a spori gradul de autocunoaștere al viitoarei mame, de o ajuta să se adapteze unor evenimente care pot sa apară pe parcursul sarcinii sau după nașterea copilului și pentru a-i oferi cunoștințe noi despre toate aspectele emoționale pe care le implica sarcina si pentru a o învăța cum sa le abordeze.

 

Consiliere psihologica in sarcina

Abordează problemele emoționale legate de sarcina.

 

Consiliere psihologica in sarcina cu risc si / sau complicații

Ajută viitoarele mămici să se adapteze la situația prin care trec și să se simtă mai confortabil emoțional

 

Consiliere pentru adaptarea si provocările perioadei post-partum

Aceste cursuri structurează informațiile necesare cu privire la dezvoltarea copiilor in timpul  primului an si in ceea ce privește problemele care pot sa apară în această perioadă.

 

Pregătirea psihologica a nașterii

Ședințele de consiliere psihologică oferă un set mintal care poate fi folosit atunci când se apropie momentul nașterii însoțit de o serie de tehnici de relaxare. Cu ajutorul terapeuților gravida poate învăța tehnici prin care să își inducă dilatația necesara nașterii, scurtând procesul travaliului.

 

Activități si terapie asistate de animale

Psylife pune la dispoziția doritorilor o gama de servicii asistate de animale, ca adjuvant la terapia cognitiv-comportamentala. Terapia asistată de animale este folosită atât în tratarea diverselor tulburări, cât și in scopul optimizării personale, pentru orice categorie de vârstă. Terapia este oferită in cadrul unor ședințe individuale sau de grup, in funcție de nevoile identificate printr-o evaluare preliminară. Serviciile oferite sunt următoarele:

- terapie asistata de animale pentru copii cu tulburări de dezvoltare (tulburări din spectrul autist, ADHD, tulburare de opoziționism provocator, tulburare de conduita)

- terapia asistata de animale pentru copii si adulți cu tulburări depresive, anxioase, sau alimentare

- terapia asistata de animale pentru copii si adulți cu dificultăți emoționale, comportamentale, sau sociale

- dezvoltare personala si optimizare (dezvoltarea unor abilitați, creșterea competentelor emoționale si îmbunătățirea relațiilor sociale) prin activități asistate de animale pentru copii si adulți

 

Ateliere de Înfruntat Emoțiile Negative

Cursurile au scopul de a stimula dezvoltarea emoțională a copiilor cu vârste între 4 și 8 ani printre temele abordate se află dezvoltarea empatiei, adică înțelegerea si recunoașterea emoțiilor celorlalți, recunoașterea si înțelegerea propriilor emoții și dezvoltarea abilitaților de a face fata emoțiilor negative in așa fel încât influenta nociva a acestora asupra comportamentelor si relațiilor interpersonale sa scadă. Copiii  beneficiază de asemenea de o ședința in învață sa aprecieze lucrurile bune si sa se bucure cât mai mult de emoțiile pozitive.

 

Grup de weekend pentru părinți

Clinica Psylife organizează lunar sâmbăta un grup de părinți preocupați atât de dezvoltarea personala a propriului copil, cât și a lor ca si părinți. Întâlnirile durează 3 ore și sunt organizate pe trei grupe de vârstă: Baby (0-3 ani), Kid (3-7 ani) și Junior (7-18 ani).

 

Scris la: 2014-07-11 20:06:06


PsyLife Clinic PsyLife Clinic
Adresa: Strada Grigorescu Eremia 126, ap.14
Grigorescu cod: 400299
Cluj
Telefon:0746 921 521
Email: Email: contact@psylife.com
Site: http://www.psylife.ro/