𝐂𝐞 𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐇𝐔𝐌𝐀𝐍 𝐝𝐞𝐜â𝐭 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭ăț𝐢?

Ce e mai HUMAN decât puterea comunități? Ediția din acest an TEDxCluj a fost plină de surprize îmbinând elemente de știință, cercetare cu momente ritmice si muzică. Cercetători, oameni de afaceri, profesori sau medici au împărtășit idei, experiențe care merită auzite în discursuri de 15 minute.

Multe idei mi-au îmbogățit viața și cunoașterea, în timp ce altele mi-au apăsat puternic emoțiile și părți din mine de care nu eram conștientă.

 

Gerd Leonhard a început cu un mesaj tulburător: tehnologia poate fi rai sau iad.  Tehnologia poate fi folosită în scopuri distructive sau ne poate aduce prosperitate. Tehnologia este benefică comunității în tot mai multe domenii și devine un arhitect în viitor. Cu ajutorul acestor inovații ne ușurăm munca, având în viitorul apropiat acces în a pătrunde în tainele minții, a gândurilor noastre.

🟪 Să ne gândim ce suntem și ce vrem să devenim. Ține de scopul nostru. Să nu ne gândim la profit, ci la prosperitate. Scopul este diferit de la o generație la alta. Să folosim într-un scop bun tehnologia. Să nu confundăm unealta cu scopul.

Cel mai de impact discurs a fost al lui Gabriel Păun, activist de mediu. Ne-a povestit cum schimbarea necesită transformarea gândirii și asta durează. A luptat cu guvernul și cu corporațiile pentru adevăr și a învins. Adevărul vine cu emoții puternice. Schimbarea nu vine fără curaj, iar lupta pentru schimbare necesită perseverență.

 

Ovidiu Cotoi ne-a vorbit despre miturile asociate cu cancerul și despre motivele de speranță.

„Cancerul nu mai este o condamnare la moarte, dacă este identificat devreme.” Astfel prevenția ne poate salva: „ecografie mamară, mamografie, colonoscopie, test Babeș-Papanicolaou, vizită la urolog.” Fă-ți timp pentru viață. Programează-te la un screening!

Atena Boca, fondatoarea comunității La primul bebe ne-a vorbit despre parenting într-un mod sincer și vulnerabil. A povestit un moment de eșec privind educarea fiului ei, deși eu cred doar că a fost un moment de răbufnire e copilului de a petrece mai mult timp cu mama lui, Atena Boca fiind implicată în multe proiecte dedicate mamelor.

„Anii în care am fost cea mai bună mamă, au fost anii dinainte să am copii.”

„Oamenii care nu reușesc să evolueze spiritual altfel, primesc 1 copil. Eu am primit 2.”

Pentru ea eșecul însemna că nu merită să fie iubită și să trăiască.

A concluzionat cu: „Le suntem datori copiilor să nu ne oprim niciodată să învățăm cum să fim părinți mai buni.”!

Quim Rueda Pilar ne-a vorbit despre faptul că generația tânără a pierdut legătura cu natura, ne-am îndepărtat de natură și de instinctele de bază ale omului. Ne-a purtat prin timp cum eram în urmă cu 40 000 de ani până în prezent. De la omul care vâna și își căuta hrana în natură la angajatul din corporații.

„În prezent omul se educă cel mai mult în primii 18 ani de viață (de când există pe Terra), dar nu învață nimic important din ce știau strămoșii lui (legat de supraviețuire, nutriție, siguranță, etc.)”

„În schimb, a învățat foarte bine 2 lucruri: unde îi este locul în organigramă și cum să lucreze de la 25 de ani la 65, de la 8 la 17, fără să o ia razna.”

„Suntem primul animal care și-a pierdut capacitatea de a se hrăni singur.”

 

O concluzie restrânsă, extrasă din discursurile și din experiențele,i munca de cercetare a speakerilor, un factor care ne ține umani este iubirea. Iubirea față de natură, de trecut, de animale, de frumos și artă, relația în armonie cu familia, iubirea pentru copii, iubirea pentru o lume mai bună.

 

În toate schimbările pe care ni le dorim, să ne gândim în primul rând la oameni și la copiii noștri. Asta este bogăția noastră.

 

Direcția în viitor nu este cea mai bună, de aceea avem nevoie de curaj pentru a produce schimbarea de care e nevoie in folosul umanității.

Onorată pentru acest parteneriat.
🙏 Mulțumesc @tedxcluj
pentru oportunitatea de a fi alături de voi și pentru lecțiile de azi.

 

Această zi minunată de 10 iunie am petrecut-o alături de DeWeekend , fotograf @Oana , DragaMama.ro @TheBeautyTherapist

 

Lasă un comentariu