Banca Regională pentru Alimente Cluj anunță o campanie dedicată donatorilor de produse. Orice agent economic din sectorul alimentar din județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu poate deveni partener donator al băncii. Se pot implica producători, importatori, procesatori, comercianți, retaileri sau distribuitori.
„Prin donarea alimentelor în surplus către Banca Pentru Alimente Cluj, agenții economici pot contribui direct la reducerea risipei alimentare și a foametei în comunitatea noastră. Donarea surplusului alimentar nu este doar un act de generozitate; fiecare donație contează și are un impact real asupra vieților persoanelor defavorizate.
La Banca Pentru Alimente Cluj sprijinim în mod recurent 21.000 de oameni (copii, vârstnici sau familii în risc de excluziune socială, persoane cu dizabilități, fără adăpost, cu dependențe, refugiați și alte categorii).
Donarea surplusului alimentar ajută la reducerea deșeurilor și la protejarea mediului, în timp ce asigură hrană pentru cei aflați în nevoie. Este un gest simplu care aduce beneficii multiple și contribuie la construirea unei societăți mai echitabile și mai sustenabile”, declară vicepreședintele executiv al Băncii pentru Alimente Cluj, Andreea Bobiș.
Ce produse pot fi donate
Reprezentanții Băncii pentru Alimente pot prelua două categorii de produse: alimente și articole igienico-sanitare, medicale sau alte produse nealimentare.
În ceea ce privește categoria produselor, iată lista lor mai jos:
- stoc rămas în urma activităților promoționale încheiate
- mostre gratuite sau produse sezoniere
- produse sub standardele estetice și de calibru
- stoc rămas în urma schimbării strategiei de marketing
- produse aflate în apropierea datei de scadență (data scadenței ar trebui să fie mai mare de 24 ore)
- erori de ambalare, etichetare și gramaj.
În schimb, nu pot fi donate produse expirate și nici băuturi alcoolice.
Ce beneficii au agenții economici care donează produse
Companiile care donează alimente și produse nealimentare beneficiază de scutiri de taxe prin legea sponsorizării, respectiv prin actul normativ care reglementează reducerea risipei alimentare.
Astfel, companiile care donează alimente nu mai trebuie să plătească TVA pentru aceste produse, ceea ce reprezintă un beneficiu fiscal semnificativ. Dacă se realizează un contract de sponsorizare, valoarea bunurilor sponsorizate reduce impozitul pe profit sau pe venit datorat, cu valoarea bunurilor donate.
În plus, prin donarea surplusul de alimente, companiile reduc cantitatea de deșeuri pe care trebuie să o gestioneze. Acest lucru poate duce la economii semnificative în ceea ce privește taxele de depozitare și eliminare a deșeurilor.
Pe lângă beneficiile financiare, există avantaje și de altă natură. Agenții economici care se implică în activități caritabile contribuirea la combaterea foametei, contribuie la reducerea risipei de alimente și, implicit, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră asociate cu descompunerea deșeurilor alimentare în depozitele de gunoi.
Prin donarea surplusului alimentar, companiile contribuie la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, în special cele legate de foamete (SDG 2), consum și producție responsabilă (SDG 12) și combaterea schimbărilor climatice (SDG 13).
De asemenea, implicarea în activități de responsabilitate socială poate crește moralul și motivarea angajaților și e deschisă oportunitatea de servicii sau colaborări cu Banca pentru Alimente, cum este voluntariatul cu angajații într-o acțiune a băncii (voluntariat corporatist).
Cum poți deveni partener
Reprezentanții agenților economici care doresc să devină parteneri ai Băncii pentru Alimente pot contacta organizația pe adresa de email cluj@bancapentrualimente.ro sau la numărul de telefon +40 753 727 364 (Andreea Bobiș, vicepreședintele executiv al Băncii pentru Alimente Cluj).
În prezent, Banca Regională pentru Alimente Cluj are 33 de parteneri – companii donatoare -, iar alimentele ajung în mod recurent la 21.000 de oameni aflați în nevoie.
Anul trecut, cantitatea de hrană donată în regiune (care deservește județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu) a fost de 1.116 tone de alimente. Din 2018 și până la finalul anului trecut, cantitatea de produse donate a ajuns la 3.313 tone, cu o valoare comercială de 4 milioane de euro.
Donează lunar 2 euro
Persoanele fizice se pot și ele implica, printr-o donație lunară de 2 euro pe lună, prin trimiterea unui sms cu textul HRANA la numărul 8845.
Astfel, fiecare donator ajută la salvarea de la risipă a unei cantități de aproximativ 9 kilograme de mâncare/lună, hrană care ajunge la ONG-uri care deservesc oameni în nevoie din județele Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud.
Federația Băncilor pentru Alimente din România cuprinde nouă Bănci Regionale pentru Alimente în București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați.
Aceasta este o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte între existența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană.
Nu sunt comentarii