Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), din iunie 2022, 2.934.064 de copii și elevi începeau școala în anul școlar precedent, în septembrie 2022. Dintre aceștia, 548.000 de sunt copii de creșă și de grădiniță, 1.606.000 elevi de gimnaziu, 595.000 elevi de liceu, 96.000 erau înscriși în învățământul profesional și 87.000 în învățământul postliceal.
La fel ca anul școlar 2022-2023, și anul acesta școlar va avea o vacanță „mobilă”, numită așa de oficialii din Educație sau „vacanță de schi”. Această vacanță „mobilă” face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar: modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată.
⇒ Astfel, în perioada 12 – 18 februarie 2024, două județe au ales vacanța de schi. Este vorba de Bistrița-Năsăud și Satu Mare.
⇒ A treia săptămână de februarie din 19 până în 25 februarie a fost aleasă ca vacanță de 25 de județe (Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Ialomița, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vrancea, Sălaj.), printre care și Clujul și Municipiul București.
⇒ Săptămâna 26 februarie – 3 martie a fost aleasă de 14 inspectorate școlare: Alba, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Dolj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea, se arată pe harta cu datele centralizate de la Inspectoratele școlare.
Cursuri an școlar 2023-2024
- de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;
- de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;
Vacanțe:
- o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
- de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marți, 7 mai 2024;
- de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.
„”Art. 1.- „(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se stabilesc următoarele:
- a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
- b) pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
- c) pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
- d) pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.”
Spre deosebire de acest an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.
Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.
(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.””
Extras din Monitorul oficial al României partea I, nr. 213/15.III.202
Pentru a putea fi la îndemână şi mai util, Edupedu.ro a pus într-o formă simplă calendarul anului şcolar 2023-2024, astfel încât să poată fi descărcată, salvată în calculator/telefon/tabletă sau chiar imprimată.
Sursă: edupedu.ro
Nu sunt comentarii