Realizat după un text original de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu, spectacolul redă în stilul vechilor fabule – adresate în egală măsură celor mici și celor mari – povestea celor care sunt nevoiți să își părăsească locurile natale pentru o viață mai bună printre străini.
Povestea lupului cel rău pe care o cunoaștem cu toții din copilărie nu mai este de actualitate. Lumea s-a schimbat, populația a îmbătrânit, tinerii au plecat pentru a găsi de lucru departe de casă… Apoi au apărut monștrii cu dinți de fier și cu lame de oțel, care au smuls unul după altul toți copacii, iar crestele au devenit golașe. Rămas singur într-un ținut pustiit, eroul nostru, Lupul, și-a luat cu el câteva lucrușoare și a plecat să-și caute norocul, cum se spune la TV, într-o altă lume, într-o altă pădure.
Povestea migrării lupului începe, ca orice migrare, cu o călăuză care te trece granița – sau marea – și te transferă într-o altă lume. Ce se întâmplă odată ajuns acolo? E povestea fiecăruia dintre cei aflați în căutarea „celei mai bune dintre lumi”.
„Este vorba de un lup care, gonind prin pădurea care îi era casă, din cauza defrișării și nemaiavând nimic în jurul lui, emigrează. Trece marea, străbate ținuturi după ținuturi și ajunge într-o favelă, la marginea unui oraș uriaș”, descrie Radu Dinulescu, regizorul spectacolului. „Povestea poate părea pentru cei mari, însă este creată ca o fabulă și se poate adresa și copiilor, asemeni celor ale lui Fontaine”, a adăugat Dinulescu.
Ilustrația muzicală este semnată de Radu Dinulescu, scenografia de Patrice Seiler, sculptura de Florin Marin, iar pictura de Elena Ilaș. Distribuția este alcătuită din actorii Adina Ungur și Ionuț Constantinescu.
Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
Spectacolul va avea 2 reprezentații de la 11:00 și 12:30.
Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului înainte de intrarea la spectacole.
Vizualizări: 91