Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

𝐒𝐩𝐢𝐫𝐢𝐝𝐮ș𝐮𝐥 𝐯𝐨𝐢𝐧𝐢𝐜

2 aprilie, 2023 ;11:00 - 12:00

10RON – 40RON

Chiar dacă ești mic, poți să fii curajos și puternic. Acesta este mesajul principal al spectacolului „Spiridușul voinic”, adaptare originală după o idee de Mihnea Moisescu, în regia Andreei Bolovan.
,,Spiridușul voinic” este o alegorie despre copilul interior care, asemenea lui Cic, răspândește bucuria jocului și inocența în jurul său. Copilăria trăită la orice vârstă este cheia către lumea miracolelor.

Povestea prezintă călătoria eroului spiriduș care prin curajul și bunătatea sa, caută să restabilească armonia în Poiana Izvorului de Aur. În această incursiune magică descoperim imaginarul fantastic al lumii necuvântătoarelor.

Spectacolul are un impact vizual puternic, iar concepția scenică unește organic estetica păpușilor și marionetelor cu decorul, muzica și jocul actorilor. Lumea spectatorilor și lumea poveștilor se întâlnesc prin inserțiile a trei naratori poznași. Prin năzbâtiile lor, aceștia descoperă povestea, modifică elemente din decor și animează spațiul liminal dintre scenă și public.
Astfel, este un titlu care li se poate adresa atât copiilor de la trei ani în sus, cât și părinților și adulților care iubesc teatrul de păpuși în general.
E un spectacol foarte colorat, impresionant din punct de vedere vizual, cu păpuși expresive și decoruri pline de culoare, cu licurici aurii care dansează, alcătuind o atmosferă magică.
Distribuția este alcătuită din Ion Iurcu, Iulian Lungu și Andra Ștefan, iar Cosmin Cîrlea asigură figurația.
Scenografia și pictura sunt semnate de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, muzica de Kevin MacLeod, iar pregătirea muzicală de Robert Papp. De asemenea, Attila Nagy asigură sound design-ul, iar Călin Negrea se ocupă de light design.
Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.
𝗕𝗶𝗹𝗲𝘁𝗲𝗹𝗲 𝘀𝗲 𝗮𝗰𝗵𝗶𝘇𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝗮𝘀𝗶𝗲𝗿𝗶𝗮 𝗱𝗶𝗻 𝗳𝗼𝗮𝗶𝗲𝗿𝘂𝗹 𝘁𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶, 𝗶̂𝗻 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮𝘁 𝗰𝗮𝘀𝗵, 𝗶̂𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗹𝗮 𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗮𝗰𝗼𝗹𝗲.
𝗕𝗶𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗮 𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗮𝗰𝗼𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗹𝗮 𝘀𝗲𝗱𝗶𝘂𝗹 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗣𝗮̆𝗽𝘂𝘀̦𝗶 „𝗣𝘂𝗰𝗸” 𝗱𝗶𝗻 𝗖𝗹𝘂𝗷-𝗡𝗮𝗽𝗼𝗰𝗮 𝗹𝗮 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹 𝗱𝗲 𝘀𝗮̆𝗽𝘁𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗰𝗼𝘀𝘁𝗮̆ 𝟰𝟬 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮𝗱𝘂𝗹𝘁̦𝗶, 𝟮𝟬 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗶 𝘀̦𝗶 𝟭𝟬 𝗹𝗲𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗿𝗲𝘀̦𝗰𝗼𝗹𝗮𝗿𝗶, 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶 𝘀̦𝗶 𝘀𝘁𝘂𝗱𝗲𝗻𝘁̦𝗶.
𝗔𝗯𝗼𝗻𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹 𝗰𝘂𝗽𝗿𝗶𝗻𝗱𝗲 𝘀̦𝗮𝘀𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗮̆𝗿𝗶, 𝗹𝗮 𝗽𝗿𝗲𝘁̦𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝟲𝟬 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶.

Details

Date:
2 aprilie, 2023
Time:
11:00 - 12:00
Cost:
10RON – 40RON
Event Tags:
, ,

Organizer

Teatrul de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca
Phone
0731 837 691

Venue

Teatrul de Păpuși Puck din Cluj-Napoca
Strada I. C. Brătianu, nr. 23
Cluj-Napoca, Cluj Romania
+ Google Map
Phone
0731 837 691
Clujul Copiilor
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.