
Scriitoarea Ana Maria Sandu vă așteaptă să creați povești pentru copii și să le discutați într-un grup mic și pasionat.
„Un text pentru copii are nevoie de construcție, de stil, de onestitate, de autenticitate, ca orice alt text. Doar că trebuie să reglezi un pic altfel frecvențele. Asta nu înseamnă nici că e mai mult sau mai puțin, ci pur și simplu că e o lume care trebuie să se țină singură pe picioare, să aibă tensiunea necesară, personaje atașante, ca să îi facă pe cititorii aflați la început de drum empatici și curioși.
În atelierul de acum vrem să revizităm personaje și povești celebre, să discutăm și dezbatem destinele eroilor și eroinelor lor. Și, bineînțeles, să ne jucăm și să inventăm și alte istorii, care să ne bucure și pe noi și pe cei mici.” – Ana Maria Sandu
• Cele 6 întâlniri au loc în fiecare miercuri, de la 19:00 la 21:00, în perioada 23 aprilie – 28 mai 2025, online, prin Google Meet.
• Dacă vrei să te înscrii, trimite motivația participării într-un mail cu subiectul „Literatură pentru copii” până pe 10 aprilie, la simina@revdepov.ro.
• Cost: 600 de lei
Vizualizări: 48