Spectacolul „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în viziunea regizorală a Monei Marian, va fi prezentat pe scena Teatrului de Păpuși „Puck”, duminică, 14 aprilie, de la orele 11 și 12.30 și marți, 16 aprilie, de la ora 17.
“Să-ţi spun, dragă Apolodor, de ce nu eşti ca alţii. Esti pinguin şi om, pentru că vorbeşti, cânţi, plângi şi mergi ca un om, dar ai pene albe şi negre, cioc şi aripi, eşti mic şi mare, eşti pentru copii şi pentru toţi ceilalţi, eşti un picaro şi un Wilhelm Meister (nu-i nimic dacă nu ştii ce înseamnă asta), eşti erou şi locuieşti într-o parodie, ba chiar într-un evantai de parodii, dar tu eşti atât de original încât nimeni nu te poate imita. Porţi în toate ocaziile frac. Porţi, de asemenea, fără să te sinchiseşti, numele unui celebru arhitect şi constructor din Damasc. Eşti fermecător, eşti tenor, voiajor, visător şi seducător. De tine s-au îndrăgostit o maimuţică şi mulţi cititori. Ai prieteni nemaipomeniţi în lumea ta şi cămila Suzi îţi este chiar ca o mamă, iar cu cangurul Ilie şi cu leul Amedeu faci un trifoi de neuitat”, spunea Ioana Pârvulescu în “Scrisoarea unui critic literar către un prieten pinguin”.
„Cartea cu Apolodor” a beneficiat de un turneu în Arizona, SUA, la invitaţia Arizona State University, de unul în Franţa, iar apoi a participat la Festivalul Culturii Române de Flennek la Bialystok. Totodată, spectacolul clujean a reprezentat România la Festivalul Eurokids din Washington D.C.
Regia: Mona Marian.
Scenografia: Epaminonda Tiotiu.
Sculptura: Florin Marin. Muzica: Corina Sîrbu. Procesare computerizată: Cristian Luchian.
Distribuţia: Dana Bonţidean, Călin Mureşan și Angelica Pamfilie.
Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Cum se achiziționează biletele
Biletele se pot achiziționa și online, accesând următoarele linkuri:
Pentru spectacolul „Cartea cu Apolodor” de duminică, 14 aprilie, de la ora 11:
Pentru spectacolul „Cartea cu Apolodor” de duminică, 14 aprilie, de la ora 12.30:
Pentru spectacolul „Cartea cu Apolodor” de marți, 16 aprilie, de la ora 17:
De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.
Vizualizări: 39