Servus, pe 23 ianuarie, joi, de la ora 18:00 te invităm la dialogul poetic și lansarea volumului de poezie, Singuri sub râsetele familiilor perfecte de Simona Sigartău la Insomnia Café and Bistro pe strada Universității, numărul 2.
Simona Sigartău (n.. 1993, Gheorgheni) este profesoară de limba și literatura română în Sibiu. Doctor în Filologie cu o lucrare despre relațiile de putere și comunitățile periferice în proza douămiistă (2021), a publicat în „Poesis internațional”, „Matca literară”, „Familia”, „Revista de povestiri”, pe platformele Noise Poetry, O mie de semne.
A câștigat în 2024 Campionatul național de Slam Poetry si a reprezentat România la Campionatul European de Slam Poetry 2024, Kosice, Slovacia.
A debutat în 2024 cu volumul „Singuri sub râsetele familiilor perfecte”, la Casa de editura Max Blecher.
Olga Ștefan a publicat Toate ceasurile, Saturn, zeul, Charles Dickens, Civilizații, Resursa și Bestia de zahăr – antologie.
Cărțile ei au primit mai multe distincții și nominalizări: Charles Dickens și Civilizații au fost nominalizate la gala „Sofia Nădejde”. În 2021, Civilizații a obținut premiul „Tânărul poet al anului” și a fost nominalizat la Premiile „Observator Cultural” și „ARCCA”. În 2023, volumul Resursa a fost nominalizat la Premiile: „Tânărul poet al anului”, Radio România Cultural, „Observator cultural”, „Observator universitas” și „Z9 Poetry”
În 2024, Olga Ștefan este unul dintre bursierii programului „Clujul în rezidență”, pentru proiectul cărții Atè – o educație.
La eveniment poate fi achiziționat volumul datorita celor de la Book Corner Librarium. Mulțumim!

Afiș: Ana Toma
Invitată specială: Olga Ștefan
Fotografă: Andi David
Gazdă: Márkos Tünde
Moderatoare și organizatoare: Lena Chilari
Vizualizări: 60