Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

„MARILI cântă!”, spectacol pentru copii

21 octombrie, 2023 ;11:00 - 12:00

marili cantra

 

 

Copilul tău a dansat vreodată DANSUL PRIETENIEI sau NE ÎNVÂRTIM și a fost încântat de muzica noastră?

Peste 2000 de copii și părinți au aflat ce este succesul, care sunt ingredientele necesare pentru a ajunge oameni de succes, unde stă creativitatea ascunsă, de ce iubirea nu trebuie să lipsească din tot ce facem, cum un strop de năzdrăvănie poate fi nelipsită din procesul nostru de dezvoltare, de ce spiritul de aventură e important în relația părinte-copil și cum să te distrezi, indiferent de vârstă, într-o oră extrem de antrenantă ce se dovedește a fi spectacolul trupei MARILI, intitulat „MARILI cântă!”.

Folosindu-și super-jocurile știute, pasiunea neoprită, dragostea pentru copii și muzică, Profa’ De Distracție a conceput un spectacol educativ prin care cei mici, află, distrându-se și cu zâmbetul pe buze, mai multe informații decât se așteaptă.

Conceptul a fost lăudat de profesorii participanți, părinții au fost extrem de încântați să îi vadă pe cei mici dansând și cu zâmbetul pe buze, în continuu.

Se știe despre melodiile trupei MARILI că se aud din ce în ce mai des în grădinițele din România, unele dintre ele fiind alese drept imnuri pentru campanii școlare inițiate de Inspectoratele Școlare din țară, altele nelipsind de la cele mai frumoase petreceri destinate celor mici.

Cu o poveste originală, haioasă, plină de peripeții, Profa De Distracție, Lușa, Fundița, Patita, Dodoroni și Marilu, îi invită pe copii și pe părinți să se distreze, iar timp de o oră să danseze și să cânte alături de ei. După ce primesc o invitație de a se înscrie la un concurs de talente, membrii trupei pornesc în călătoria de a căuta adevăratele ingrediente de care au nevoie pentru a ajunge câștigători. Ei descoperă, în peripețiile lor, că de fapt au tot ce le trebuie, CREATIVITATE, ÎNCREDERE,  CURAJ, SPIRIT DE AVENTURĂ, NĂZDRĂVĂNIE și IUBIRE. Te așteptăm la spectacolul trupei MARILI din orașul tău. Nu rata distracția!

Spectacolul este recomandat de: Itsy Bitsy FM și Social Moms.

Cinema Florin Piersic, Cluj-Napoca
Piața Mihai Viteazu 11, Cluj-Napoca
sâmbătă, 21 octombrie, ora 11:00

Organizator

  • Trupa Marili
  • Telefon +40 746 589 060
  • Email contact@marili.ro

Loc de desfășurare

  • Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca
  • Piața M. Viteazu
    Cluj-Napoca, Cluj Romania
    + Hartă Google
Clujul Copiilor / Kids City
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.