Reții mai bine lecțiile în timp ce pui în practică? Ai vrea să vorbești cu mai multe persoane, dar ți-e greu să-ți faci curaj? Ai vrea să te cunoști mai bine, dar nu știi de unde să începi?
Avem noi o idee: vino la Psiho-Weekend! E un eveniment organizat de psihologi și dedicat persoanelor curioase, deschise spre nou, care vor să-și dezvolte abilitățile de reglare emoțională, să se cunoască mai bine ori să-și depășească limitele privind socializarea. Organizăm ateliere, traininguri și oferim un spațiu sigur pentru greșeli și ieșirea din zona de confort.
Participarea este gratuită pentru persoanele care se înscriu folosind următoarele linkuri:
Pentru o experiență completă, recomandăm participarea în ambele zile.
Sănătatea emoțională este tot mai populară, însă tot insuficient discutată în profunzime în societatea noastră. Inițiativa noastră presupune să organizăm o tabără de week-end, pe parcursul căreia să oferim sesiuni de psihoeducație, atât formal, sub forma unor prezentări, însă și non-formal, prin activități specifice acestui tip de educație. Activitățile sunt derulate în grup, de către psihologi, psihoterapeuți și traineri și vor avea loc într-un spațiu confortabil și adaptabil.
Întrucât singurătatea, nevoia de a aparține și autodescoperirea reprezintă teme majore în viețile noastre, propunem sesiuni de psihoeducație în jurul lor. Vom aborda sănătatea emoțională, relațiile sănătoase, strategii de gestionare a stresului/anxietății și exerciții de (auto)cunoaștere, cu explorarea valorilor personale, a scopurilor pe termen lung și explorarea măsurii în care acestea se potrivesc cu obiceiurile personale curente. Exercițiile pe care le propunem vizează dezvoltarea abilităților sociale și de relaționare (ex: cum să fim buni ascultători, mici expuneri anti-anxietate, jocuri de rol, cum ne exprimăm asertiv/oferim feedback eficient) și presupun combinații de abordări formale (workshop, training, prezentare), non-formale și informale.
Înscrierile la eveniment se fac pentru întreaga zi de sâmbătă și/sau pentru întreaga zi de duminică. Noi recomandăm să vă înscrieți în ambele, pentru experiența completă de Psiho-weekend, însă locurile sunt limitate, așa că vă rugăm insistent să vă înscrieți doar dacă veți putea participa la activitățile din ziua respectivă.
Programul orientativ este:
Ziua 1 (sâmbătă, 18 noiembrie 2023)
12:00 *Atelier de terapie prin artă „Cea mai bună versiune a ta” – facilitator: psih. Ada Popescu
14:30 – Atelier de autocunoaștere „Ce trăsături ascunzi sub masca negării?” – facilitator: psih. Andreea Mihăiță
17:00 – Training abilități de comunicare eficientă „Tonul face muzica” – facilitator: psih. Ionuț Milea
19:00 – Atelier „Învață să stai cu rușinea” (ACT) – facilitator: psih. Andreea Mihăiță
*Atelierul de terapie prin artă este limitat la 15 locuri
Între sesiuni vor avea loc pauze de cafea/ceai, respectiv o pauză de masă, alături de provocări/exerciții pentru participanți.
Ziua 2 (duminică, 19 noiembrie 2023)
10:30 – Atelier „Cum gestionăm anxietatea socială?” – facilitator: psih. Ionuț Milea
12:30 – Provocări și exerciții practice privind comunicarea eficientă în diverse scenarii – facilitatori: echipa Psi8imal
14:30 – Sesiune interactivă despre conectare (în limba engleză) – facilitator: Jonathan Melhuish
16:00 – feedback + debriefing
Între sesiuni vor avea loc pauze de cafea/ceai, respectiv o pauză de masă, alături de provocări/exerciții pentru participanți.
Participarea este gratuită pentru persoanele care se înscriu, în limita locurilor disponibile. Vă puteți înscrie pentru o singură zi sau pentru ambele, însă, din respect pentru celelalte persoane interesate, vă rugăm să selectați doar zilele în care aveți siguranța că puteți ajunge.
Inițiativa face parte din demersul participativ Com’On Cluj-Napoca ‘23. Vezi mai puţin
Vizualizări: 24