Thabo și cazul rinocerului este un nou film produs de Peter Herrmann, care are deja în portofoliu premiul Oscar pentru filmul Nicăieri în Africa (2001). Regizat de Mara Eibl-Eibesfeldt și având la bază seriile de cărți pentru copii „Thabo Gentleman Detective” și „Thabo and Emma” de Kirsten Boie, filmul abordează teme importante, precum protejarea animalelor sălbatice și conservarea mediului înconjurător. Acestea încurajează oamenii să se gândească mai mult la animalele pe cale de dispariție și să se implice în protejarea lor, în special împotriva uciderii animalelor prețioase pentru blănuri, coarne sau colți. Aventura potrivită pentru întreaga familie va putea fi vizionată în România doar în cinematografe din 7 iunie, distribuită de YAY Films.
Vizualizări: 489