“‘Copiii sunt ambasadorii noștri în imperiul posterității, cu condiția de a nu-i reduce la versiunea noastră mai bună, ci de a-i conduce spre versiunea lor cea mai bună.”‘
Permițându-le copiilor să participe în activități extracuricculare în aer liber cum ar fi practicarea sporturilor, îi ajutați să exploreze și să își dezvolte abilități benefice pentru toată viața lor. Copiii au o nevoie naturală de a se juca sărind, de a dansa, de a fugi și de a explora.
Pentru copii și adolescenți, OMS recomandă cel puțin 60 de minute (în două sesiuni de 30 de minute, de exemplu) de activitate fizică la intensitate moderată sau ridicată, pe zi. Aici sunt incluse deplasările, jocurile, ora de sport de la școală, activitățile recreative alături de familie și chiar treburile casnice.
Sporturile organizate îi ajută pe copii să crească atât fizic, cât și spiritual. Fie că este vorba de fotbal sau atletism, înot sau pedalat, mișcarea le oferă celor mici șansa de a crește echilibrat. Activitățile în echipă îi stimulează să devină mai sociabili, fiindu-le mai ușor să lucreze cu ceilalți și să înțeleagă ce înseamnă un joc corect. Înafara acestor beneficii, sportul reprezintă și o metodă excelentă de distracție.
Iată câteva beneficii practicării sportului într-un mediu coordonat:
- Sportul ridică stima de sine. Îi ajută pe copii să se încreadă în abilitățile lor și să se ambiționeze să își atingă obiectivele. Învățați-i să se auto-aprecieze pentru efortul depus și parcursul străbătut, să-și dezvolte o mentalitate flexibilă, stima de sine nu se contruiește doar pe rezultatul obținut.
- Sportul îi învață despre munca de echipă și cooperare, oferindu-le copiilor sentimentul de apartenență si reprezintă o oportunitate de a-și face prieteni. Cu cât fac parte din mai multe cercuri sociale, ei reușesc să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și interacționare.
- Sportul le arată că un eșec înseamnă de fapt că te ridici și încerci din nou. A învăța să acceptăm și înfrângerea ca parte a unui proces, a unui drum și a evoluției este extrem de important pentru copii. Succesul nu înseamnă suma victoriilor, ci capacitatea de a depăși în mod constructiv, ceea ce percepem a fi eșec. ”Nu e nimic rău în a fi competitiv, dar în același timp trebuie să cunoști sportitivitatea, și să accepți înfrângerea și să respecți regulile jocului cu respect față de ceilalți, explica Fundatia Novak Djokovic”
- Disciplina, auto-disciplina și respectarea unui program sunt bazele succesului. Pentru a deveni bun în orice sport, ai nevoie de disciplină: mentală, fizică sau tactică. Copiii învață să urmeze regulile jocului, un program și să accepte decizii pe care le ia antrenorul.
- Cooperarea în echipă e esențială și poate ridica sau nu rezultatele obținute în echipă. O echipă nu poate avea succes dacă membrii săi nu cooperează. Toată lumea muncește și contribuie la atingerea aceluiași obiectiv. Exersând împreună, ei învață despre calitățile fiecăruia și reușesc să decidă strategii și planuri de echipă. Ceea ce fără îndoială îi va ajuta pe întreg parcursul vieții și în cariere.
- Angajament pe termen lung. Prin sport, copiii învață că ei fac parte parte dintr-o echipă care contează pe fiecare dintre ei în parte, la bine și la greu.
Contrar percepțiilor cu care am fost noi crescuți, practicarea activităților fizice îi ajută pe copii să își îmbunătățească performanțele și la celelalte materii. Copiii învață prin joacă și au nevoie să își petreacă timpul în aer liber.
“‘Pe principiul orice părinte vrea ce e mai bun pentru copiii lui, oricine are dreptul de a contribui la progresul națiunii sale ridicându-și urmașii pe o altă treaptă de înțelegere a lumii și de interacțiune cu ea. Părinți sau nu, indiferent de domeniul în care activăm, avem șansa de a ajuta la maximizarea potențialului oricărui copil, fie el rudă, vecin de palier sau victimă mediatizată umanitar a unei situații defavorizate. E important să difuzăm în jurul nostru convingerea că tineretul actual e la modul cel mai riguros un factor al calității vieții colective: cu cât vom contribui ca părinți sau doar ca „atomi civici”, la ridicarea nivelului mediu de cultură și autodeterminare socială, cu atât ne vom trăi viețile într-un climat mai uman, mai rafinat, mai consolator și mai gratificant.” Teodor Baconschi
Dragi părinți, nu-i forțați pe copii să facă sport, dacă nu sunt încă pregătiți! Nu mergeți plângând la piscină, așteptați perioada în care sunt pregătiți. Nu-i lăsați să meargă doar când au chef, ajutați-i să-ți formeze o rutină.Găsiți-vă timp, energie și răbdare pentru a descoperi exact ce sport li se potrivește copiilor voștri! Cereți și părerea copilului pentru a simți plăcere șii mereu, încurajați-i!
Surse:
Averea bunei educații de Teodor Baconschi
sfaturi.decathlon.ro
ilovesportwinners.com
Nu sunt comentarii