Ești părinte?
Dacă da, cu siguranță ai auzit de comunitatea Părinți pe sârmă. Dacă nu ai auzit, află acum, că această comunitate, un sprijin pentru părinții care întâmpină diverse provocări de la viață și de la copii, tocmai a lansat prima carte a unei comunități de părinți din România.
Cu emoție si entuziasm, mă bucur să anunț lansarea cărții celor 45 de co-autori, „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți”, volum coordonat de Adina Giurgea, co-fondatoarea comunității Părinți pe sârmă.
Cartea cuprinde povești de părințeală, sentimente, emoții, situații, provocări, toate împărtășite deschis de părinții comunității Părinți pe sârmă, comunitate pe care o urmăresc din timpul pandemiei. Cartea „Povești pe sârmă” este acum disponibilă pentru cumpărare! E o carte groasă de 400 de pagini cu peste 50 de povești autentice, pagini de jurnal sau momente de umor scrise de părinți imperfecți, ca mine și ca tine.
„Povestea mea pe sârmă începe dintr-o prăpastie, departe de orice sârmă, sfoară sau orice poate simboliza în vreun fel echilibrul și armonia în viață.
(…) A venit vremea mămiciei. Am fanstasmat de când eram micuță să fiu mamă tânără, sperând ca astfel să îmi păstrez frumusețea cât mai mult și să nu ajung să fiu înșelată, bătută, umilită și părăsită de soț cum fusese mama. Și îmi mai doream să fiu mamă ca să pot vedea cu ochii mei cum arată un copil crescut fără bătaie. Nu știam niciunul și asta mi se părea foarte normal, dar nedrept. Așa că am vrut să devin o mamă anormală. Și mi-a cam ieșit, dar nu din prima.
Maternitatea a fost salvarea mea. Odată cu burtica, am început să cresc și eu (adică eul de mamă, mai precis). Pentru că îmi doream mult să fiu mamă, eram fascinată de schimbările care apăreau în corpul meu, în sufletul meu. Parcă mă transformam treptat și, cumva, am trăit tot acest proces într-un mod foarte conștient. Treptat mă conectam cu propriul corp, mă redescopeream, simțeam că înfloresc.
Însă stângăcia din mâini și din picioare mi s-a „scurs” (sau poate extins?) în relații, căci doar ce rămâne nevindecat, nu dispare în neant, ci numai se transformă sau se deplasează.”
Am pus în carte o bucățică din viața mea, din sufletul meu, din experiențele mele personale și câteva dintre sensurile pe care am reușit să le dau acelor experiențe. Am împărtășit cu intenția de a arăta și o altă fațetă a parentalității: aceea în care lucruri ce par minunate, simple, lejere sau chiar perfecte din perspectiva unora, pot ascunde provocări neașteptate și, poate greu de rostit. Am vrut să arăt că și dacă te descurci binișor într-o direcție, nu înseamnă nicidecum că viața ți-e perfectă (așa cum pare adesea pe social media). Nu înseamnă nici măcar că e cu mult mai simplă ca a altora… E pur și simplu diferită. Iar „diferit”nu are grad de comparație.
Livia Istrate, co-autor
„Draga mea mamă care ai născut ieri sau poate acum trei ani, ca și mine, uită-te la tine, privește-ți chipul obosit în oglindă și spune-ți asta: „Sunt mamă, om, nu super-erou! Am obosit și e normal să mă simt așa. Fac tot ce pot, așa cum pot în acest moment. Mâine voi încerca să fiu mai blândă cu mine și cu copilul meu. Astăzi atât am putut, dar simt că am dat totul!”
Dragă mămică obosită, scoate-ți din minte fraza aceea idioată: „Când nu mai pot, mai pot un pic”. Nu! Când nu mai pot înseamnă că nu mai pot! Înseamnă că trebuie să mă opresc, să cer ajutor, să dorm, să ies din casă, să plătesc o bonă să mă ajute sau să-i cer tatălui să stea cu copilul astfel încât să pot respira și eu. Când nu mai putem, ne oprim, nu mai tragem de noi. Pentru că e greșit să ne secătuim inutil ultima fărâmă de energie când putem, pur și simplu, recunoaște că acum, în acest moment, nu mai putem. Că suntem oameni și avem nevoie de o pauză.”
Am supraviețuit. Am învățat să fiu mamă. Dar acum, după acești ani, mă gândesc cât de bine ar fi fost să știu niște lucruri. Să-mi pregătesc corpul și, mai ales, sufletul. A mai venit și o pandemie care m-a izolat de familie și prieteni și am clacat. Toate experiențele din ultimii 4 ani jumătate m-au făcut mama și femeia de astăzi. Atât de diferită de eu cea de acum 10 ani încât, adesea, am impresia că suntem două persoane diferite. M-am redescoperit ca femeie. Am învățat să-mi prioritizez timpul. Mă strădui în fiecare zi să conviețuiesc cu o versiune mai mică a mea și să mă văd pe mine în EA. E greu, e o muncă ce trebuie făcută zilnic.
Cu aceste gânduri în minte am decis să trimit poveștile mele Adinei.
Lilia Pînzari, co-autor
„…Ieri, fiind în vacanță, m-am întors cu Mark mai devreme de la masa de prânz. Eu m-am băgat în cameră, el a zis că mai rămâne în curte să se mai joace, lucru pe care îl face în fiecare zi. OK, am zis și am intrat liniștit înăuntru. După vreo cincisprezece minute am ieșit să văd ce face. Pentru că nu-l vedeam și nici nu-l auzeam (lucru deja destul de curios), am dat un ocol curții (e un teren mare cu vreo zece apartamente și cu ieșire la mare). M-am uitat, l-am strigat, nimic.
Ok, mi-am zis, stai să-mi pun adidașii și să-l caut mai bine. Deja aveam o oarecare neliniște, iar vecinul, român, m-a întrebat dacă sunt OK. Am mai dat un ocol al curții, uitându-mă atent peste tot, ieșind în stradă, strigând tare deja. Nimic. Nimic. Mamă! Nu știu cum să vă descriu panica ce m-a cuprins. Pot să vă povestesc gândurile care mi-au trecut prin cap în câteva fracțiuni de secundă:
1. Unde poate fi? Parcă l-am auzit strigându-mă… Dacă m-a strigat după ajutor și eu l-am ignorat?
2. Așa încep și episoadele din Criminal Minds.
3. Nu se poate să mi se întâmple MIE una ca asta.
4. Cum p&$a mea îi povestesc eu Iuliei că a dispărut copilul?”
Povestea mea din antologia „Părinți pe Sârmă” este despre ziua în care am pierdut copilul pe plajă, în Thassos. Sigur că acum e foarte funny relatarea, dar panică precum cea trăită atunci nu țin minte să mai fi trăit și sper să nici nu mai trăiesc vreodată.
Alex Zamfir, co-autor
”Scriu această poveste pentru ca oricine o va citi, în orice moment al „vârstei” de părinte, să se uite apoi la copilul său și să învețe să PREȚUIASCĂ TOTUL!
… orice respirație, orice vorbă, orice răsfăț sau piesă de lego aruncată pe jos, orice îmbrățișare sau sărut… orice și totul… mai ales mirosul pielii copilului…
Pentru că VINE O ZI… în care TOATE acestea DISPAR!
Fără prea multe avertismente, fără prea multe pregătiri… doar dispar – și se așterne o liniște de nedescris… ca în filmele de groază.
Iar INSTINCTUL acela care a venit odată cu copilul… TE MĂNÂNCĂ DE VIU!
Poate că este greu să înțelegeți cum se simte… mai ales dacă copilul vostru tocmai v-a scos din sărite și ați luat această carte în mână ca să găsiți niște „rețete” miraculoase, ca să câștigați câteva minute pentru voi, pentru cum erați înainte, pentru o ieșire cu fetele sau cu băieții, etc.
Închideți ochii și imaginați-vă cum v-ați simți dacă copilul ar dispărea definitiv din casă pentru că, „peste noapte”, a crescut atât de mare încât chiar pleacă pe propriul drum! Chiar s-a făcut mare, și tu, mama sau tatăl lui, nu știi dacă i-ai spus totul sau destul despre viață.”
Așa m-am simțit și eu de cele mai multe ori, ”imperfectă” sau nereușită ca mamă. Și am făcut tot ce am putut să învăț cum să relaționez și să comunic cu copiii mei. M-am regăsit, peste ani, în foarte multe dintre poveștile din comunitate, recunoscând etapele framântărilor de le ”greșeală” la ”acceptare”.
Ioana Rill, co-autor
Cartea colectivă „Povești pe sârmă. Cu, despre și pentru părinți imperfecți” a fost creată cu gândul la fiecare părinte care are nevoie de încurajare, de o mână întinsă, de o privire empatică, de susținere, de puțină inspirație să se ridice din pat, de sentimentul că nu e singur și că o să trecem și peste asta. ÎMPREUNĂ.
De ce să cumperi această carte?
- Povești care te ating la suflet– menite să-ți reamintească că nu ești singur în provocările din viața de părinte.
- Conexiune autentică– Te vei simți văzut, auzit și înțeles.
- Inspirație și suport– Fiecare poveste îți va oferi un nou mod de a privi lucrurile oricât ar fi ele de grele sau de frumoase și te va inspira să îmbrățișezi imperfecțiunile tale ca părinte.
- Cadoul perfect pentru un proaspăt părinte.
- O bijuterie de carte – Am creat cartea cu grijă și atenție, ca dimensiune a scrisului și design interior pentru a oferi o experiență de lectură plăcută. Emilia Furduiu a reușit să creeze o metaforă a sârmei prin ilustrații care te vor face să pătrunzi într-un univers alb-negru plin de linii, curbe și înțelesuri pe care doar un părinte le poate înțelege.
Grupul a crescut de la o mână de părinți (mai exact 200) la peste 36.000 de persoane din toate colțurile lumii.
De ce?
Fiindcă părinții au găsit aici:
★ Valori precum sprijin, empatie, înțelegere
★ Soluții și claritate la probleme de creștere a copiilor
★ Materiale gratuite pe diverse teme de interes
★ Live-uri specialiști pe subiecte de interes pentru părinți
În ziua de azi, totul se plătește. Dar ca să fii părinte implicat în comunitatea Părinți pe sârmă singurul lucru pe care îl plătești este timpul pe care îl petreci citind și apoi aplicând ceea ce citești pentru a deveni un părinte conștient, perfect de imperfect.
Related posts:
S-au anunțat câștigătorii primei ediții a Premiilor Cărturino
Premiile Cărturino, primele premii din România dedicate cărților pentru copii scrise și ilustrate de către români
Interviu special oferit pentru publicul român, cu două săptămâni înainte de cea mai mare petrecere retro din România, We Love Retro
Povești din întâmplare cu scriitorul de cărți pentru copii, Anca Milchiș
Un comentariu