Nu vrei UNTOLD? Iată 10 sugestii unde poți petrece timp de calitate

Nu vrei să mergi la festivalul UNTOLD? Iată 10 sugestii autentice unde poți petrece timp de calitate în Cluj sau prin împrejurimi

A început festivalul UNTOLD, un eveniment major în  Cluj-Napoca, cu muzică care probabil nu e pe toate gusturile, dar și multă aglomerație. Dacă nu ți-ai luat bilet la Untold, iată 10 idei originale și interesante de activități pe care le poți face în perioada festivalului:

Vizitează Grădina Botanică în toată splendoarea ei de august. Serele sunt deschise și veți ocazi să fceți mini sesiuni foto cu plmieri și nuferi, cactușii înfloriți. Acum este și o expoziție de bonsai.

Parcul Etnografic National “Romulus Vuia” vă dezvăluie viața la țară și e deschis publicului până seara.

Muzeul științei și  pieselor ciudate Steampunk Transylvania vă oferă o călătorie în timp.

Vizionează un film cultural sau artistic la Cinema ARTA.

Fă o excursie pe plantația de fructe de pădure la Ferma Delicium, Borșa. Celor mici le vor place amenajarea de pe pârâul Borșa.

Îți plac dinozaurii? Muntele Basmelor te așteaptă în muntele Băișoara într-o atmosferă de basm cu personajele preferate din desene animate, activități sportive de cățărat și bineînțeles dinozauri de toate felurile și mărimile.

Castelul Bánffy din Răscruci și-a recăpătat strălucirea de odinioară. Castelul Bánffy din Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj, strada Principală nr. 484, este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010 (a nu se confunda cu celălalt Castel Bánffy din aceeași comună).

Sănătate în mina de sare Salina Turda, cel mai impresionant loc subteran din lume și un loc unde pe căldura asta te poți răcori. Puteți face o plimbare cu barca pe lacul subteran, o tură în gondolele roții panoramice, sau o partidă de tenis de masă. Deschisă zilnic, între 09.00 – 19.00, cu ultima intrare în subteran la ora 18.00, Salina Turda e destinația ideală pentru toate profilurile de turiști.

Descoperă experimente științifice și de iluzie la Fabrica de Știință din Turda.

Ernő Bartha’s Arkhai Sculpture Park creat de sculptorul şi artistul plastic clujean Ernő Bartha, o oază de liniște în Vlaha, unde omul se întâlnește cu natura și arta într-o armonie deplină. Chiar în acest weekend vineri și sămbătă ești invitat la 2 evenimente în curte lui.

Vineri, 9 august ora 19-24 Văzduh/ Electroclown.

Artist și educator muzical în libertate sonor- susținătoare a ideii de comunitate. De 21 de ani în scena muzicală din Cluj, Adi studiază și manifestă pasiunea pentru imagine și sunet în rol de dj, percuționist, muzician, educator și trainer de workshopuri de capoeira angola și percuție. Experiența trăită pe meleaguri braziliene e explorată prin diverse proiecte culturale împletite cu ore de muzică pentru copii prin care îi susține în descoperirea posibilității de cunoaștere a lumii și libertății de expresie prin instrumente tradiționale. Compune muzică pentru teatru și film sub numele Văzduh, o abordare personală a percepției imaginii ca muzică și viceversa.

Sâmbătă, 10 august, ora 19 – 12 PM Afroelectronică cu Bogdan Octav și Mircea Mangher (hybrid dj/live set)

Vă invităm la o călătorie de muzici de dans din jurul lumii, cu focus pe percuții bune.
Bogdan Octav este fondatorul proiectului Cercul Întreg, în cadrul căruia răspândește practica jocului cu muzică, cu tobe și cu corpul, ca și o formă de conectare și împuternicire.

La Arkhai Sculpture Park vă așteaptă împreună cu Mircea Mangher, un tânăr percuționist și multi-instrumentalist de la Cercul Întreg într-o călătorie dansantă, dj set parțial cu electronice live, și evident cu tobe și alte instrumente live, împletite.

 

Dacă ai și alte sugestii pentru acest weekend, lasă un comentariu.

Lasă un comentariu