12
dec..2025
𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝ă𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐰𝐞𝐞𝐤𝐞𝐧𝐝 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚, cu sprijinul
Grande & Wolt Romania
𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 12 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞
10:30 Steluțe lipicioase (1-3 ani) la EVAS
11:00 ultima întâlnire din acest an Bonjour bebé cu Solène Brunet la Institut français de Roumanie à Cluj , str. I. Brătianu, nr. 22
16:30 La Contes et jeux, atelierul Ariciul salvează Crăciunul – povești și jocuri cu Luiza Rus la Institut français de Roumanie
15:30 Micuțul ren Niko și sania lui Moș Crăciunul, film + atelier pentru copii și părinți cu Selma de la Young ARTA la Cinema ARTA
17:00 Drumul către pacea interioară , eveniment gratuit by Asociatia Inima Evei
17:30 Magia Crăciunului (atelier bebelusi si copii mici 0-3 ani) la EVAS
18:30 Atelier de pictat tricouri cu tematică Crăciunul -pentru toate vârstele – la Art Point Studio
19:00 Concert extraordinar la Auditorium Maximum, cu Filarmonica de Stat Transilvania
𝐒â𝐦𝐛ă𝐭ă, 13 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞
10:00 Atelier de pictat căsuțe din lemn la Art Point Studio – sediu nou pe Take Ionescu
10:30 Brioșe de Crăciun, atelier pentru copii 1-4 ani la EVAS
17:00 Atelier handmade pentru copii 4-10 ani. Om de zăpadă. Brăduți. Centrul Arec în piata M. Viteazu, nr. 28.
17:00 Lansare de carte „Cea mai frumoasă poveste din junglă” cu Alexandru Stermin, carte tiparită la Humanitas Junior , cu prezentare la Muzeul Zoologic.
𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜ă, 14 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞
16:00 Christmas Party la YaY Playground . Invitați speciali: Grinch și Olaf. Adresa: Tăietura Turcului, nr. 29.
17:00 Povestea DANSULUI – de la balet la salsa – un spectacol cu fragmente din povești renumite de iarnă si stiluri diferite de dans. Ateneul Copiilor la Cinema Florin Piersic.
Activități pentru toate vârstele:
NOU ÎN CLUJ:
Mai multe evenimente găsești pe siteul clujulcopiilor.ro sau poți să ne recomanzi chiar tu în comentarii un eveniment deosebit.
Credit foto: Clujul Copiilor
Weekend-ul trecut s-au încheiat 2 târguri de Crăciun, Light Bus și expoziția Music Gallery.
Proiectul Music Gallery ia o pauză până în martie și revine cu stiluri noi de muzică. Scopul acestui proiect e să expună din istoria muzicii având la dispoziție toate instrumentele pentru o experiență fascinantă: concerte live, panouri educative, ochelari 3D, Pickup cu viniluri, instrumente muzicale, chiar si mini gadgeturi unde putem viziona documentare.
O expoziție la standarde ca „afară”. Felicitări!
Prima expoziție de muzică a început cu jazz-ul și cred ca au făcut cea mai bună alegere. Nu sunt foarte familiarizată cu acest gen, dar îmi place să ascult jazz deoarece e genul de muzică care mă liniștește și mă convinge că tot ce am e suficient material, iar starea mea de spirit curtată în acest mod crește și dărâmă munți dacă e nevoie.
Experiența a fost inedită chiar și pentru copii, pe care cu greu i-am scos după aproape 2 ore dintr-o expoziție aparent mică ca suprafață. Una dintre atracții a fost să descoperim colecția de viniluri cu jazz, în special pe Sam Cooke
Pe un glob uriaș muzical am călătorit prin mai multe țări să descopăr farmecul jazzului african, american, cubanez, argentinian, japonez, unguresc, românesc, polonez, italian, francez, si multe altele.
Copiii erau fascinați de instrumentele muzicale puse la dispoziția lor spre a-și compune singuri linia melodică sau chiar să testeze ritmuri după un afișaj electronic.
Povestea remarcantă a jazzului am descoperit-o structurată pe limbajul tuturor pe panouri luminoase.
Jazzul a apărut la începutul secolului XX în New Orleans, un port unde se întâlneau culturi, limbi și ritmuri din întreaga lume.
Din 1939, jazzul devine o formă de protest. Cântecul Strainge Fruit a adus în atenția publicului ororile linșajelor din Sudul Statelor Unite.
Din 1940 jazzul devine sinonim cu libertatea, rafinamentul și orașul modern.
Jazzul s-a auzit în primul film cu sonor în 1927.
Jazzul a dat voce Hip Hopului în anii 1970, când tinerii săraci ai comunităților afro-americane din Bronx au început cu multă imaginație să reinterpreteze ritmurile de jazz și funk.
Proiectul Music Gallerry continuă în clădirea Edison construită în anul 1920, redându-i frumusețea prin transformarea într-un centru vibrant pentru iubitorii de muzică.
Veștile nu sunt doar wow, ci am aflat cu stupoare că în intervalul expoziției NICIO clasa de elevi din Cluj nu i-a trecut pragul, în schimb în Brașov câte 4 clase ZILNIC au vizitat expoziția.
Acest lucru m-a uimit maxim, cu toate că prețul pentru grupuri e de 25 de lei per persoană și nu e cu limită de vizită.
Tu ai vrea ca la următoarea expoziție să participe copilul tău cu clasa? Crezi că va fi o sesiune interesantă dacă vor avea inclus un ghid?
Vă doresc un weekend minunat!
Vizualizări: 56






Nu sunt comentarii