Dar de unde vine acest concept? Iată o scurtă istorie a acestuia.
Ca o concluzie, Adventul este timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului.
Ce presupune un Calendar de Advent?
Calendarul ADVENT este mai mult decît o numărătoare inversă, zilele ADVENT-ului sunt zile în care suntem invitați să ne bucurăm de un timp de reflecție și spiritualitate, este un timp al celebrării celor care secole de-a rândul au așteptat venirea lui Hristos.
Istoria primului calendar de Advent
Se spune că primul calendar Advent a apărut în Germania în jurul anilor 1900, fiind creat de Gerhard Lang. Acesta a fost inspirat de un calendar făcut de mama sa care conținea 24 de imagini colorate atașate de o bucată de carton. Lang și-a modificat calendarele pentru a include ușile mici care sunt un element de bază al majorității calendarelor de Advent de astăzi.
Obiceiuri de Advent în Transilvania
În Transilvania, Adventul este un obicei tot mai recent, iar de prin anii ‘60 s-a răspândit mai mult sub influența sașilor deja plecați în Germania. În unele comunități a fost adoptat, în altele a fost privit ca o invenție modernă și celebrat doar prin slujbele religioase speciale. Oricum, în general, sașii din Transilvania l-au sărbătorit ceva mai rezervat decât în Vest, urmând un ritm firesc al pregătirilor care oricum se făceau înaintea sărbătorilor.
Balul de Sf. Katharina, pe 25 noiembrie, încheia în mod tradițional petrecerile cu dans, până la Crăciun. În Advent, corurile și fanfarele începeau repetițiile pentru cântecele de Crăciun. Tot devreme, din primele zile ale Adventului încep și copiii, sub îndrumarea preotului sau a dascălilor să-și intre în rolul ales pentru sceneta Nașterii Domnului, nelipsită de Crăciun.
La Cisnădioara s-a ținut mult timp tradiția ca în fiecare duminică de Advent, corul să țină un mic concert de cântece de Crăciun, pe treptele bisericii.
În multe comunități, coroanele de Advent și lumânările de ceară erau făcute manual, în casă. Turnatul lumânărilor era de obicei treaba băieților tineri, iar coronițele de brad erau împletite în general de femeile mai în vârstă.
Sursa: Povești săsești
Curiozități
- Potrivit Guinness World Records, cel mai mare calendar de Advent din lume a fost construit în 2007 în gara St. Pancras din Londra. Calendarul masiv, care măsura aproximativ 71 de metri înălțime și 23 de metri lățime, a sărbătorit redeschiderea stației în urma unei renovări.
- În anii 30 calendarele de Advent erau la mare căutare în Germania. Lucrurile au luat o întorsătură în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când hârtia a fost raționalizată și regimul nazist a interzis tipărirea calendarelor ilustrate. Ca parte a efortului său de a sărbători Crăciunul, naziștii și-au creat ulterior propriul calendar de Advent – încorporând svastici și alte simboluri, pentru a fi distribuit mamelor și copiilor.
Calendarul Advent a devenit cunoscut în SUA după război
La sfârșitul războiului, companiile care au reușit să se pună pe picioare au revenit la tipărirea calendarelor tradiționale de Advent de Crăciun și așa au ajuns și în toată Europa și în America.
În jurul anului 1946, calendarul Advent, așa cum îl știm astăzi, a devenit cunoscut în SUA. Richard Sellmer a creat un parteneriat cu președintele Dwight Eisenhower (1953-1961), care a fost fotografiat împreună cu familia, deschizând un calendar de Advent. Această imagine a apărut în mai multe ziare naționale și a dus la popularizarea acestui tip de calendar și vânzarea lui în peste 25 de țări.
Nu sunt comentarii