Ce este un copil?
De ce ne-am gândi acum ce este un copil? De curând am dat peste un material care definea Ce este un copil! Înainte de a-l citi mi-am răspuns singură: este binecuvântare, este bucurie, este provocare, este viață!
Un copil este o persoană mică, plăpândă, ce caută afecțiune și așteaptă brațele noastre calde să-l cuprindă. Un copil este iubire, față de noi înșine, față de ceea ce ne înconjoară.
Și spontan mi-am adus aminte de prima carte tipărită a editurii Signatura: Ce este un copil? scrisă și ilustrată de Beatrice Alemagna, carte pe care o citisem fetiței mele când era mai mică. Împreună am trăit clipe de lectură, de joacă explicativă , joc de roluri în care eu, ca mamă, m-am gândit la copilul din mine, în timp ce copilul meu îmi explica cu cuvintele lui ce înseamnă pentru el a fi un copil.
Găsim în arta ilustratoarei o porție revigorantă de imaginație însuflețită. Beatrice Alemagna alătură schițe cu texturi, tăieturi sofisticate cu linii copilărești, cuvinte și culori , totul într-un mix inconfundabil, fragil, proaspăt și inspirațional.
Acum a venit timpul ca și noi, copii, adulți, părinți și cadre didactice să o citim și să ne însușim cu răbdare și blândețe mesajul ei.
- pasaj din carte: „Copiii se gândesc să crească mari. Când acest lucru se întâmplă, unii dintre ei par fericiți și se gândesc: „Ce bine e să fii mare și să fii liber, să decizi tu pentru tine!” Alți copii, odată ajunși adulți, gândesc exact pe dos: „Cât e de greu să fii mare și să fii liber, să decizi tu pentru tine!”
Iată o altă definiție a copilului:
”Un copil este o ființă pe care ne-a împrumutat-o Dumnezeu, ca să facem un curs intensiv despre cum să iubim pe cineva mai mult decât pe noi înșine, despre cum să ne schimbăm cele mai mari defecte pentru a le da cele mai bune exemple și despre cum să învățăm să avem curaj.
Să fii tată sau mamă este cel mai mare act de curaj pe care îl poate face cineva, pentru că presupune să te expui la toate tipurile de durere, dar mai ales incertitudinii că faci lucrurile corect și temerii de a nu pierde ceva atât de iubit.
A pierde? Cum? Nu e al nostru? A fost doar un împrumut.
Cel mai prețios și mai minunat împrumut, pentru că sunt ai noștri atâta timp cât nu pot avea grijă de ei înșiși, după aceea aparțin vieții, destinului și familiilor lor.
Dumnezeu să binecuvânteze, pentru totdeauna, copiii noștri, pentru că pe noi, deja, ne-a binecuvântat cu ei!”
„Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară.”
Superbul citat aparține scriitorului portughez José Saramago (n. 16 noiembrie 1922, Azinhaga, Portugalia – d. 18 iunie 2010, Lanzarote, Insulele Canare, Spania).
„Părinţii mei se numeau José de Sousa şi Maria da Piedade”, scrie Saramago în autobiografia sa. „José de Sousa ar fi fost şi numele meu dacă funcţionarul stării civile nu ar fi fost plin de zel şi nu ar fi adăugat pe certificatul meu de naştere şi porecla cu care tatăl meu era cunoscut în sat, «Saramago». Trebuie să explic că Saramago este numele unei buruieni cu care pe vremea aceea se hrăneau oamenii foarte săraci. De-abia când m-am dus la şcoală, la 7 ani, am aflat că pe certificatul meu de naştere este trecută şi porecla tatălui meu şi că numele meu complet este José de Sousa Saramago.”
Numele José Saramago a străbătut întreaga lume odată cu decernarea Premiului Nobel pentru Literatură, în 1998. De o grație intelectuală aparte, dublată de un profund simț al puterii cuvintelor, povestitorul portughez prin excelență a dezbătut în romanele sale, într-un mod inconfundabil, ceea ce ar fi putut fi, spre deosebire de ceea ce a fost. Drumul spre recunoaștere a fost însă unul de durată, marcat de multe momente de cumpănă, ezitări și dezamăgiri, care i-au șlefuit caracterul și i-au oferit o înțelegere neasemuită a psihicului uman.
Stilul narativ al lui Saramago, uneori comparat cu cel al lui Kafka, cu fraze lungi, deseori cuprinzând o pagină întreagă, cu reguli de punctuație proprii, cu propoziții scurte, ritmice, aproape ca într-o poezie, este puternic expresiv, clar, detaliat, cititorul este legănat ca într-o barcă pe un râu liniștit, și rămâne apoi melancolic, cu un zâmbet pe față.
Ești un bun exemplu pentru copilul tău?
Nu sunt comentarii