Interviu cu Andreea, despre pasiunea ei pentru handmade

 

 

Mamă și antreprenor – provocări și beneficii.

Ce le determină pe mame să aleagă calea antreprenoriatului și ce beneficii le aduce acest tip de carieră pe plan personal și profesional.

🥰 Te invit la o poveste frumoasă despre bijuteriile handmade BiBijou , bijuterii unicat cu lapte matern, șuviță de păr, cordon ombilical sau dinte de lapte, lucrate manual.

Mă numesc Andreea, am 33 de ani, anul acesta am sărbătorit 4 ani de la cununia civilă și vom sărbători 13 ani de relație. Sunt mama a doi pui minunați, Eduard – 4 ani și Denisa – 1 an si 4 luni.

Am terminat facultatea de drept pentru că îmi doream să devin avocat. Ulterior mi-am dat seama că nu asta îmi doresc să fac cu viața mea și tot căutând acel ”ceva” mi-am redescoperit pasiunea pentru handmade. Această pasiune s-a transformat  într-un mic business care îmi aduce foarte multă satisfacție sufletească. Mă bucură enorm reacția mamelor atunci când își văd pentru prima data bijuteriile pe care le creez cu mult drag și migală și mă motivează să continui.

 

1.Cine ți-a fost inspirație pentru a porni o afacere?

Inspirația mea a fost chiar primul meu născut pe care îl alintam BiBi – de aici și numele BiBijou. După ce am devenit mamă am trăit unele dintre cele mai profunde sentimente atunci când îmi alăptam puiul sau îi mângâiam cârlionții și mi-am dorit să pot să simt cumva și fizic toate aceste trăiri minunate. Așa a apărut BiBijou.

2.Cum e să fii mamă antreprenor?

Provocator.

Înainte de antreprenor sunt mamă full time a doi pui minunați – Eduard are aproape 4 ani și Denisa are 1 an și 4 luni. Câteodată e greu să îmbin antreprenoriatul cu viața de familie. Încerc să iau fiecare zi așa cum vine și să îmi setez limite realiste (încă lucrez la asta 😊)

3. Despre ce afacere este vorba?

Mie îmi place să spun că transform amintirile în bijuterii.

În principal, creez bijuterii personalizate cu lapte matern, prima șuvită de păr tăiată la botez, bucățele de cordon ombilical, primul dințișor de lapte sau alte elemente cu însemnătate. De asemenea, creez și decorațiuni sau bijuterii nepersonalizate.

4. Afacerea ta în 3 cuvinte

Amintirile devin bijuterii.

5. De unde putem achiziționa produsele tale?

Direct prin mesaj pe WhatsApp la numărul de telefon 0740150518, pe Facebook BiBijou sau Instagram bibijou_cj.

6. Ultima carte citită și mesajul pe care l-ai reținut.

Îmi place tare mult să citesc dar din păcate, în ultimul timp, de când a venit pe lume Denisa, nu am mai prea apucat să citesc alte cărți decât cele de povești pe care le citesc copiilor seara înainte de culcare.

Când prind puțin timp să citesc, îmi place să citesc cărți despre dezvoltare personală, inteligență emoțională, parenting. Ultima carte citită a fost cea a lui Gaspar Gyorgy – Copilul invizibil, iar ce mi-a rămas în minte a fost chiar titlul unui capitol: “Educarea copiilor înseamnă creșterea părinților”.

7. Un hobby pe care îl practici?

Plimbările prin natură.

𝒜𝒸𝑒𝓈𝓉 𝒶𝓇𝓉𝒾𝒸𝑜𝓁 𝓅𝑜𝒶𝓉𝑒 𝒻𝒾 𝒸𝑜𝓅𝒾𝒶𝓉 𝒹𝑜𝒶𝓇 în limita a 150 de cuvinte și cu 𝓂𝑒𝓃𝓉𝒾𝑜𝓃𝒶𝓇𝑒𝒶 𝓈𝓊𝓇𝓈𝑒𝒾 𝓈𝒾 𝒶𝓊𝓉𝑜𝓇𝓊𝓁𝓊𝒾 𝓈𝒶𝓊. 𝒮𝒶 𝓃𝑒 𝓇𝑒𝓈𝓅𝑒𝒸𝓉𝒶𝓂 𝓊𝓃𝒾𝒾 𝓅𝑒 𝒶𝓁𝓉𝒾𝒾 𝓈𝒾 𝓂𝓊𝓃𝒸𝒶 𝒸𝑒 𝑜 𝒹𝑒𝓅𝓊𝓃𝑒𝓂 𝒾𝓃 𝒻𝑜𝓁𝑜𝓈𝓊𝓁 𝓉𝓊𝓉𝓊𝓇𝑜𝓇!

Un comentariu

  1. Claudia Gabriela Merlușcă
    Ce frumos! Felicitări doamna Bibijou sunteți minunata și creați numai frumuseți! Când "se mai aduna " bănuți vin cu o comanda la dvs ! Mai ales că pe toate cele 3 zâmbete colorate i-am alăptat ,este ceva minunat și o bijuterie sa capteze #amintirea ! Vă îmbrățișez și vă doresc mult succes!! 💐
    Reply iulie 11, 2023 at 11:25

Lasă un comentariu