Românii nu citesc!

românii citesc

Azi am participat în calitate de partener media la TEDxZorilor, o sursă de inspirație și povești autentice, din care extrag lecții de viață și conștientizez anumite situații. Înainte de a urca pe scenă următorul invitat, și anume învățătoarea Andrada Mazilu, fondatoarea organizației Inițiativă în educație, moderatorul evenimentului ne anunță scurt, fără a ambala prea mult știrea: doar 6% dintre români citesc! Nu mi-a venit să cred! E imposibil! Ajunsă acasă  încep să caut știri credibile și recente.

Sunt părinte și această știre mă duce cu gândul la copii.

 

În timpul căutării datelor corecte și credibile, mă gândesc, totuși….

De ce nu mai găsim plăcere în a citi? Nu mai e cool să citim?

Credeți că tehnologia a avut un impact negativ asupra activităților de lectură?

Când e momentul prielnic să le citim copiilor?

Citim oriunde și oricând? Avem sau nu o rutină?

Cu ce carte începem?

Cartea se citește doar la o anumită vârstă?

Cartea e plictisitoare?

Cartea e scumpă?

 

Găsesc următoarele date.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică în raportul Condițiile de viață ale populației din România în anul 2022,

  •  11,1 milioane de români au declarat că nu au citit nicio carte în ultimul an: 35% nu au avut timp, 32% nu sunt interesați
  • 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an.
  • Românii citesc mai puţin de 5 minute pe zi;
  • 35% recunosc că nu au citit niciodată vreo carte.
  • doar 6,2% dintre români citesc cărţi în mod constant.
  • doar 16 % dintre tineri spun că citesc lunar.

Pe categorii de vârstă, 39% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 ani -24 de ani au declarat că nu sunt interesate să citească și 29% nu au timp.

Cei mai dezinteresați de lectură par să fie persoanele între 65-74 de ani, în proporție de 40%.

Cei cu vârste între 25-49 de ani declară că motivul principal pentru care nu au citit este că nu au timp (în proporție similară de 51% pentru ambele categorii de vârstă).

Doar una din trei persoane de 16 ani și peste au declarat că au citit 5 cărți în ultimul an.

Femeile sunt mai interesate de citit decât bărbații.

Numărul persoanelor din mediul urban care au citit cărți, în ultimele 12 luni, este de 2,3 ori mai mare decât al celor din mediul rural, mai arată datele INS.

Pe regiuni, cele mai multe persoane cu vârsta peste 16 ani care au citit cărți în ultimele 12 luni sunt în regiunea București-Ilfov (47,3%), urmată de regiunea Vest (32,7%), iar cea mai mică pondere s-a regăsit în regiunea Sud-Vest Oltenia (20,1%).

*-*-*-*-

Motivele românilor sunt diverse, începând cu jobul care se termină târziu, seara valsând între a pune cina și verificarea temelor, stresul facturilor neplătite sau pur și simplu viața e obositoare, ignorând lectura ca o activitate de relaxare și cunoaștere.

Recunosc, pe mine, aceste date mă îngrijorează, pentru viitorul ce se apropie. Copiii noștri  sunt tot mai atrași de tehnologie, creierul lor nu este pe deplin dezvoltat pentru a lua decizii asumate, pierd timp prețios în ecrane, în emisiuni cu vrute și nevrute și jocuri violente. Iar aici trebuie să intervenim noi, părinții și dascălii.

Să-i ghidăm să descopere lectura. Dar cum ajungem la sufletul lor?

*-*-*-*-

Lucrând cu copiii și inevitabil conversând și cu părinții acestor copii, constat că:

  • nu există o cultură a cititului
  • lectură înseamnă doar o carte voluminoasă
  • cititul înseamnă zeci de minute de plictiseală
  • cititul se aruncă în cârca copilului, dacă copilul  a învățat deja să citească la școală
  • lecturile obligatorii sunt greu de lecturat.
  • temele sunt pe primul loc
  • lucrez până seara, gătesc și nu mai am timp să îi citesc copilului
  • tăticii se implică cel mai puțin în activitățile de lectură.
  • lipsă acces la cărți?

Acest articol nu vreau să se termine brusc! Vă rog veniți cu experiența voastră să îi ajutăm pe părinții, tinerii care vor să conștientizeze că a prioritiza lectura printre alte activități, e un beneficiu pentru întreaga comunitate,  un plus valoare la școală, printre prieteni, in viața lor personală, în familie.

Spuneți-mi în familia voastră cum prindeți drag de citit? Cum mențineți apetitul deschis către lectură? 

 

Lasă un comentariu